Stiri din energie

Primaria Dej si Agentia Regionala pentru Protectia Mediului (ARPM) si-au dat acordul pentru amenajarea unei centrale fotovoltaice in perimetrul parcului industrial din localitate, o investitie in valoare de 30 de milioane de euro.

"Cei de la Arc Parc s-au gandit ca, daca vor mai veni investitori, energia furnizata de Electrica nu va fi indeajuns si au venit cu acest proiect, prevazut pentru finantare din fonduri europene. Noua centrala va acoperi cerintele de energie din zona parcului industrial. Noi am eliberat deja certificatul de urbanism pentru acest proiect, speram ca lucrarile sa debuteze cat mai repede", a declarat primarul municipiului Dej, Costan Morar. Acesta este increzator in capacitatea zonei Dejului de a atrage investitori. "Cel mai important va fi grupul chinez AVIC International, care va prelua combinatul Somes Dej. Formalitatile sunt in curs de finalizare, iar la inceputul lunii iunie se asteapta aprobarea din partea Guvernului Chinei, care va permite companiei sa devina actionar majoritar. De asemenea, Trelleborg si ACE-Fujikura isi mentin pozitiile aici, chiar daca japonezii nu mai au acelasi ritm al angajarilor", a adaugat Morar, potrivit Ziarul de Cluj.

Citeşte mai departe...
Home Bransamente Bransamente subterane
Bransamente subterane

Bransamentul electric reprezinta instalatia de joasa tensiune destinata alimentarii cu energie electrica a unui consumator, executata de la linia electrica de distributie pana la contorul electric de la consumator. 21665clk18dvk1p

Partile principale ale bransamentului electric sunt:

- bransamentul propriuzis subteran care constituie legatura de la linia electrica subterana pana la nisa bransamentului;

- nisa de bransament, care reprezinta un gol paralelipipedic, amenajat in zid sau construit special, in care se monteaza echipamentul electric necesar protejarii coloanei electrice si distribuirii energiei electrice;

- coloana electrica, care constituie legatura dintre echipamentul nisei si contorul abonatului. lv665c1218dvvk

Domeniul de aplicare al proiectului se refera la executarea bransamentelor electrice subterane de joasa tensiune, utilizate pentru alimentarea cu energie electrica a consumatorilor care solicita puteri electrice mici (pana la 50 kW) pentru instalatiile de utilizare.

Se enumera toate operatiile necesare la acest gen de lucrari, in scopul uniformizarii tehnologiei respective.

Procesul tehnologic de executie a bransamentelor se refera doar la lucrarile realizate fara tensiune.

Domeniul de aplicare al proiectului se reflecta asupra lucrarilor noi si a reperatiilor capitale.

Bransamentele se proiecteaza si executa numai in baza dosarelor preliminare depuse la intreprinderea furnizoare de energie electrica si aprobate de aceasta.

Dupa ce se va efectua studiile si masuratorile pe teren, intreprinderea furnizoare intocmeste devizele si notele de lucrari in vederea executarii bransamentului.

Clasificarea bransamentelor

 

Bransamentul subteran asigura legatura in cablu de la reteaua electrica de distributie la nisa de bransament a abonatului.

Bransamentele subterane se pot racorda direct din cablul principal de alimentare, cu ajutorul unui manson de derivatie, drintr-o nisa principala, sau dintr-o retea aeriana pentru alimentarea unor consumatori la care nu se pot realiza bransamente aeriene.

Bransamentele electrice subterane pot fi considerate ca fiind compuse din doua parti:

*parte de bransament din exteriorul cladirii, formata din legatura de la linia de distributie de joasa tensiune pana la cladirea abonatului, realizata cu cablu subteran;
*parte de bransament interioara montata in cladire cuprinzand echipamentul nisei de bransament si coloanele interioare de la nisa la contorul de decontare.

EXECUTAREA BRANSAMENTELOR ELECTRICE SUBTERANE

 

Bransamentele electrice subterane la abonati se realizeaza prin cablul electric subteran, care se leaga la cablul retelei de distributie de joasa tensiune cu ajutorul unui manson de derivatie sau la reteaua electrica aeriana cu ajutorul unei cutii terminale montate pe stalp.

Utilizare bransamentelor subterane se impune in special in zone urbane cladite si sistematizate, unde reteaua aeriana si respectiv bransamentele aeriene nu sunt indicate.

Nefiind expuse diversilor factori exteriori, bransamentele subterane prezinta o siguranta mai mare in functionare.

Cablurile, dupa montare, numai permit un control vizual periodic, care sa previna eventualele defectiuni in exploatare. Din aceasta cauza, se impune ca pozarea si apoi exploatarea lor sa se faca in

conditii tehnice corespunzatoare.

Prezentul capitol trateaza numai lucrari necesare montarii cablurilor de bransament.

Conditii tehnice

 

Principalele conditii tehnice pentru montarea cablurilor de bransamente electrice sunt:

1.Traseul cablurilor se alege de regula astfel, incat sa se realizeaza legatura cea mai scurta, in concordonanta cu reteaua existenta de cabluri. Totodata, se va asigura accesul la cabluri pentru lucrari de montaj, reparati si eventuale inlocuiri de cabluri.
2.La pozarea cablurilor se recomanda sa se prevada o rezerva cu lungimea de circa 1,5 m la capete, necesara pentru a se permite introducerea sau inlocuirea cutiilor terminale si a mansoanelor. Pe trasee lungi, rezerva se obtine prin montarea ondulata a cablurilor in plan orizontal.
3.Razele de curbura ale cablurilor, realizate in timpul manevrarilor precum si la fixare, vor avea urmatoarele valuri minime, exprimate prin multiplul diametrului exterior d al cablului:

*cabluri cu conductoare multifilare cu izolatie de hartie impregnata cu manta de plumb;
*cabluri cu conductoare multifilare cu izolatie de hartie impregnata cu manta de aluminiu;
*cabluri cu izolatie si manta de PVC;
*cabluri cu izolatie si manta de PVC cu conductoare multifilare in constructie sector.

Pentru conductoarele de faza ale cablurilor cu izolatie de hartie sau PVC raza de curbura va fi de 15 ori diametrul conductorului respectiv.

4.La valorile cablurilor monofazate trebuie sa se asigure o distributie simetrica a sarcinilor pe cele trei faze din circuitele trifazate de la care se deriveaza.

e. Desfasurarea cablului de pe tambur si pozarea sa se vor face numai in conditiile in care temperatura mediului ambiant si a cablurilor nu a coborat in perioada de timp friguros, in decurs de 24 ore inaintea desfasurarii si pozarii , in nici un monent, sub urmatoarele valori:

*0° C pentru cablul cu izolatie de fartie;
*+4° C pentru cabluri cu izolatie si manta de PVC.

In cazuri deosebite se admit desfasurarea si pozarea cablului si la tempereturi mai scazute, dupa incalzirea prealabila a tamburului cu cablu intr-o incapere inchisa.

f. La pozarea cablurilor pentru bransamentele subterane alaturi de alte cabluri electrice se vor respecta urmatoarele distante libere:

*70 mm fata de cablurile de joasa tensiune;
*100 mm fata de cablurile de comanda si control;
*250 mm fata de cabluri de 20 kV < U <110 kV;
*500 mm fata de cablurile telefonice sau fata de cablurile elecrtice exploatate de alte intreprinderi.

Chiar daca se respecta distantele de mai sus, cablul de bransament se va sepera prin caramizi de celelalte cabluri electrice.

g. La intrarea in cladiri, la pozarea sub drumuri, cablurile trebuie sa fie protejate in tuburi metalice sau din alt material rezistent mecanic. Tevile trebuie sa aiba un diametru interior de cel putin 1,5 ori diametrul exterior al cablului si sa nu aiba mai mult de doua curbe, realizate cu curbura corespunzatoare tipului de cablu. Capetele de tevi trebuie sa fie bercluite.

h. La pozarea cablurilor in apropiere de cladiri, pomi, sine de tramvai, se vor respecta distantele minime.

i. La pozarea cablurilor in paralel cu conductoare subterane se vor respecta distantele minime (fig. 1).

j. Adancimea de pozare a cablurilor in pamant, masurata de la suprafata solului este de minimu 700mm (fig. 2). Cablurile asezate in pamant se instaleaza in sant pe un strat de nisip de 10 cm si se acopera cu un alt strat de nisip, peste care se aseaza un strat de caramizi.

La intrarea in cladiri se poate reduce adancimea de pozare, pe portiuni scurte, sub 5 m (fig. 3).

k. La intersectia unui cablu de bransament cu retele de cabluri se va face o separare printr-un strat de pamant de cel putin 500 mm. Aceasta distanta poate fi redusa pana la 250 mm, la intersectia cu cabluri

 

 

pana la 35 kV cu conditia protejarii acestora din urma in zona de intersectie, plus cate 500 mm de fiecare parte, cu placi sau cu tuburi de beton, sau cu alte materiale rezistente (fig. 4). De regula cablul de bransament va supratraversa cablul cu tensiune mai mare, cu conditia mentinerii adancimilor de pozare.

l. Intersectia cablurilor de bransament cu retele de conducte subterane se va realiza prin respectarea urmatoarelor distante pe verticale:

h ³ 250 mm fata de conductoare de apa si canalizare;
h ³ 500 mm fata de conducte cu fluide combustibile si conductoare de termoficare.

Distanta de intersectie se poate reduce la 250 mm cu urmatoarele conditii:

*protejarea cablului in zona intersectiei plus cate 500 mm, in cazul conductelor cu fluide combustibile;
*intarirea izolatiei termice la conductele de termoficare in zona intersectiei plus cate 1000 mm; izolatia termica va fi realizata astfel, incat sa nu depaseasca o supratemperatura de 10° C fata de restul solului.

La intersectarea cu conductoare pozate la adancimi de cel putin 1 m, cablurile electrice vor supratraversa conductele.

m. Supratraversarea strazilor din localitati se va efectua prin montarea cablului de bransament intr-un tub de protectie a carui lungime va depasi limita bordurii (fig. 4).

n. La pozarea cablurilor pe stalpii retelelor electrice aeriene se vor respecta urmatoarele:

*cablul va fi curatat, pe portiunea iesita din pamant, de materiale de protectie combustibile (iuta, bitum) si se va proteja anticoroziv prin vopsire;
*cablul va fi protejat impotriva deteriorarilor mecanice prin introducerea in tub de protectie pe o portiune de 2 m deasupra solului;
*tubul de protectie poate fi izolant sau metalic;
*la stabilirea locului de iesire din pamant se va avea in vedere evitarea laturi spre zonele de circulatie; de asemenea, se va urmari, pe cat posibil, pozarea pe partea nordica a stalpului, pentru evitarea incalzirii cablului sub actiunea razelor solare;
*se va asigura o rezerva de cablu prin pozarea in bucla la baza stalpului.

o. In orase si in zone locuite, cablurile electrice trebuie pozate, de regula, pe parte necarosabila a strazilor (sub trotuare) si in zonele verzi din cartierele de locuit.

p. Pe trotuare, ordinea de asezare a cablurilor electrice, dinspre partea cladita inspre partea carosabila (cu pastrarea distantelor indicate la punctul f) este:

*cabluri de distributie de joasa tensiune;
*cabluri de distributie de medie tensiune;
*cabluri de curent continuu;
*cabluri pentru iluminat public

 

Specialistii Electric Max va ajuta in proiectarea si realizarea mai multor tipuri de bransamente electrice subterane cu ar fi:

*Bransament subteran monofazic
*Bransament trifazic subteran
*Posturi de transformare
*Instalatii de medie si joasa tensiune